Omul este un regret amar
Născut din lacrima lui Dumnezeu
Își cântărește anii pe-un cântar
Și își cântă amarul mai mereu.

Este creat după chipul și asemănarea suferinței LUI
Iar viața lui plânge cu secundele timpului
Ce îi pictează fața cu riduri contorsionate
Iar speranțele-i deșarte,mor spânzurate.

Fericirea e un rebut
Scăpat din al lui Dumnezeu buzunar rupt,
Iar zâmbetul e defapt tristețea intrată in putrefacție
Ce omului nu îi mai creează nici o satisfacție.

Viața omului e o rana adâncă in sufletul lui Dumnezeu
Ce-și revarsă acum regretele într-un etern șemineu
El este nota falsă dintr-un portativ divin
Ce plânge la fiecare cântec,cu lacrimi de venin.

Trupul,este crucea suferinței,a sufletului povară
Ești un rebut mișcator,ce trupul își roaga sa moară
El este o amărăciune învelită în carne putrezită
Picături din viață i se scurg,când vede ce viață i-a fost hărăzită.

De mic el este învațat sa moară
Mormântul său fiind a pământului rană,
Iar Dumnezeu plângând își vorbește
Că macabrul din aceasta lume este
OMUL...