Și stă pe marginea lumii
Mă respiră și se lasă înspre mine
Bucle albe de nevârstă cu tânguit de tăcere
Se lasă înspre mine cu ochii de noapte fosforescentă
Cu pleoape transparente
Prin ani găuriți de zile și nopți coboară
Atingere de flăcări înghețate fără o tresărire
Cu gust de fum mi-e gâtul
Printre buze nedormite se scurg bătăile din palme ale ceasului
Ochii mă ustură de nemișcare, agățați de forma ei micuță -
În prăpăstiile lor își vărsă privirea
Și se aplecă și trece de bariera respirației mele
Mă scormonește cu degetele prin vene
Și le uită în sânge
Le simt cum se împrăștie în mine cu unghii și aer
Nu se mai uită la mine deja a trecut cu privirea în spatele ochilor mei
Vede ce văd și eu cu privirea ațintită pe cele două ghemotoace de staniol imobile
Larg deschise cu genele lipite de prezent
Gândesc cu ochii ei cum ziua își face loc în stomac
Mi-e frig cu ea în mine. Și-și face loc și se întinde.
Curg prin mine ape uscate și se întorc în ea
Topindu-se în noi
Și mă încolăcesc/ște
Și sunt
Și este
Și continuă să fie ea însăși în mine -
Moartea ce se naște fetiță.