Îmi alătur ființa,
rândurilor șerpuite,
ce-și așteaptă sentința.

Voi rămâne, înrădăcinat,
în aceste câmpuri pustiite,
să-mi privesc peste zacere,
cu ochii lungi, încoronați,
de cearcane?

Voi fi condamnat,
la aceea lume,
de robi, înlănțuiți
de propriile lor fapte?

Aceste holuri, îmbrăcate
în negură și plânsete de teamă,
sunt carcere, aruncate în neant.
Ești liber să cazi, în libertate.

Îmi alătur ființa,,
celor ce au pășit, fără a ști,
peste trupul pruncului etern.

Nu-mi dau crezare minții
și-mi asum pedeapsa cuvenită.

De amintire, o să-mi fie milă,
și-am s-o las in viață,
căci sunt la fel de neputincios,
și de pământean,
ca orice mort de aici.

Și ne-am ridicat, de sub băncile mânjite,
De miile de suflete spălate,
și ne-am ascultat sentința.

N-am fost iertat, și M-a trimis,
înapoi, să mă înfrupt din suferință
și să mă ung cu răni de păcat.

Mi-am alăturat ființa,
muritorilor veșnici
și m-am născut.