țâșnește bluesul
din vază
avizi stropii grei
devoră încăperea
camera boemă
începe să se legene
dulce-acrișor
contemplu nașterea
unei noi copile
cu blonde plete
și ochi albaștri
ritmul face legea
reîncarnează disperarea
după îngerul ce
și-a lăsat parfumul
în nările mele și urmele
pe asfaltul inimii
întind mâna
aceasta dispare în
densitatea umedă
a paradisului pierdut
stropii se revarsă gravi
fără oprire iar eu mă
leagăn ca o poamă coaptă
dulce-acrișor