Prin tainice caverne ce nu văd azi lumină
Prelins pe mururi albe, un dor fără de vină
Re′nvie azi tăcerea unui uman sfârșit,
Prea turmentat de gânduri, pribeag și pesimist.

Departe de minciună, fără de ploi, ninsoare,
Ca două ape tulburi ce se-ntâlnesc în mare
Sunt dorul și dorința de a ajunge-acasă
Și mama mea cea blândă să o cuprind în brață.

Dar sunt paralizată plângând astăzi în taină
Când frigul viscolește și rănile sub haină,
Când nu aud colinde, doar bezna ca o boare
Ce-și toarce plumbul său aici, peste hotare.

Voi îndura pedeapsa ce naște îndârjită
Printre confuzii oarbe perena mea dorință:
De-a mă întoarce poate cu mâinile murdare
Dar despuiată veșnic de dorul ce mă doare.

Printre exil de doruri, finalități nătânge
Mă voi întoarce iarăși , voi înceta a plânge
Locul natal ce-așteaptă să îmi întindă mâna
Să fim din nou alături, să fim din nou tot una.