La apus

în fiecare zi mor atâtea iubiri
că nu ne mai încap în suflet mormintele
și am început să le ardem,
să le aruncăm pe ape,
să le presărăm în vânt
sau să le ascundem în vase de lut,
așezate pe raft, lângă fotografiile de familie,
ca să le mai deschidem din când în când,
atunci când ne e dor,
și să tragem pe nas aroma tare a cenușii.


cu fiecare zi, iubirea noastră moare,
iar Dumnezeu tace, trist,
căci, iată, iar nu ne-am ținut cuvântul,
ne-am încălcat din nou jurământul de a ne dărui veșnic
marea și nesperata și minunata faptă de a iubi,
iar în clipa asta spun
da, apostole, ai avut dreptate,
nimic nu e…