Ca fiecare, am și eu drumul meu.
Știu,sigur, ce este la capătul lui.
Vreau să-l cedez, fac cinste,dar nu am cui.
Fiecare are drumul lui.

Încă n-a murit speranța.
Cât este viață, este și speranță.
Ispita e mare pentru cei ce pe drum,
n-au nici, măcar, un pom și o floare.

Drumul meu e mai frumos ca al tău.
E drept. Pe margini sunt pomi verzi și flori.
Þi-l dăruiesc, faci ce vrei cu el, e al tău.
Și să nu-ți pese că eu nu mai am drum.

Găsesc eu ceva. Poate-o să-mi crească aripi.
Și-atunci voi zbura către zarea albastră,
Până când cineva, știți voi cine,
Mă va vedea, în sfârșit, și pe mine.

O să-l rog să m-asculte, am multe să-i spun.
Multe s-au schimbat de când ne-ai creat.
Nu cred că greșesc. De ce ne-ai uitat?
Nu știu cu ce,noi muritorii,te-am supărat.

Mai dă-ne o șansă.Te rog pentru toți,
Și-o să te laude muritorii în cărți.
Mai dă-ne o șansă. Numai tu poți.
Mai dă-ne o șansă!