Copil firav, tu plângi
Cerșind un ban de pâine,
Nu ai pe cine să mai strigi
Căci ești pierdut în lume.


Culcuș găsești în amăgiri
Nedumerit, tăcut pribeag,
Și te cuprind mereu dureri
Că nimănui tu nu-i ești drag.


Ferit cu grijă de iubire
Treci abătut pe străzi pustii,
Cât ți-ai dori și tu o noapte
Alături de părinți să fii.


Dorit de nimeni și rănit de toți
Durerea căutându-și vad,
Þi-a pus pe umeri suferinți
Și soarta aspră de nomad.


Þi-e inima scăldată în venin
Nici nu mai știi ce-i o speranță
Căci pentru tine un cămin
A fost și este doleanță.


Când steaua palidă trimite
Printre tufișuri visul
Simți pe obraz o mângâiere…
Dar ce-ai crezut... este doar vântul.


Suspini în somn și iar tresari
Dar cine oare să te-audă?
În noapte plânsu-ți e amar
Și-obrazul șters de lună.


Te spală-n rouă dimineața
Și te sărută primii zori,
Te ia de mână suferința
Când pașii iar te duc pe străzi.