mai tremură prin bătătură
icoana iernii care-a fost
s-a strîns în noi atîta ură
și-o molfăim din post în post

de vină este astenia
acestui anotimp banal
mă bîntuie de-o vreme-n vise
sinucigașul ideal

plouă de sus cu flori neutre
peste perechi de-ndrăgostiți
în jurul meu aceleași mutre
și-aceiași oameni ipocriți

ce primăvară sanguină
aduseră berzele-n cioc
ne trebuie amfetamină
ca s-o putem urni din loc

și mirosind a naftalină
ca un capitol necitit
iubiri ce trebuiau să vină
și niciodată n-au venit