ne plimbăm de mână printre drogații de la teatrul național

au roți de role în loc de ochi și brațele sparte

vârsta lor e o scară a pisicii pe care prezentul urcă
pentru a se arunca în cap

voiam să încep așa:

orașul are nări înspumate
maturii sunt înecații pe care marea îi aruncă la mal
aici bătrânul hemingway
îi numără
numără
numără
sorbindu-și ceaiul de alge din pipă din cochilii

am renunțat

simțeam cum mă strângi – cu puterea căutătorului de echilibru
îți spuneam din ochi: nu!
copilul nostru nu va fi la fel
cât brațele nu ne vor atârna pe lângă trup
vom vâsli mai repede decât orice furtună
iar ei
fetiței noastre
să nu se teamă
îi vom povesti călătoriile lui sindbad marinarul
și vom șterge cu oțet treptele
dinaintea pașilor ei