acum suntem amândoi periferici –
îngenunchiate unghiile dezmățului nostru
am putea striga urla țipa ne-am putea plânge jelui boci
am putea face prăpăd în obscuritatea asta lichidă/malformată
de gesturi.
am putea ucide am putea muri
dar suntem amândoi la pământ
amândoi o pulsare a tăciunilor iertării.
recunoaștem: avem sânge nervi
pustiuri între degete
roți dințate între iubirile/urile noastre
cauciuc rotund între fruct și cadou
sfere din plastic între minciună și spovedanie
cercuri inoxidabile între mirese și femeile
gonflabile ale zilnicelor orgolii.
recunoaștem: ne întâlnim la periferia genunchilor
no man’s land bântuită de șoaptele noastre incinerate.
ne întâlnim pe teritoriul dintre ventilator
și bătaia de aripi a îngerilor
pe tărâmul ghimpat al rugului lui Cain
pe muntele dintre concediul de odihnă
și ora morții noastre amin.