Sărutul diafan
În astă mare lume,
Surâde, se supune
Și din senin apune.

Stăruim degeaba
Căci suntem muritori.
La ce bun astă soartă
În chinuri și pudori.

Fantasma aurie,
Străbate lungul drum.
Cărarea vieții mele-i,
Plină-n ceață și fum.

Stau în singurătate
Și simt acum departe
Tăcuta inocență
Ce-și pierde din cadență.

Zărim în sfărâmare,
Mult dulcele apus.
Privim cu ochii noștrii
Cum moare iar Iisus .

Strivim lumina lumii,
Cea plină de speranță,
Strigăm cu glasuri moarte
Să primim iarăși viață.

Ca niște avortoni
Noi batem iar trecutul.
Surâdem prin culori
Să descifrăm mai multul.

Ne facem neînțeleși,
Și prigoniți de soartă
Cu lacrimi mari fiarbinți,
Ne avântăm spre poartă.

E poara amintirii,
Închisă de demult.
E poara nemuririi
Cu chinuri și cu tumult.

Speranța ce apare,
Pe-o rază de lumină,
Se stinge și dispare
Pe-o adier-n zare.

Sperăm, și asta doare...
Căci nu avem scăpare
E-o lume mică care,
Distruge și dispare...