Stau între lumi...
Din umbra Pomului Vieții
picură, rotundă și roșie,
în palma mea deschisă,
Cunoștința...
O apuc cu buzele voluptoase
ale gândului
și-o rumeg în tăcere...
dintr-o dată, Soarele
apune peste umărul meu
stâng...
Am vrut mai multă
lumină...
și m-am trezit în întuneric!