înghit atîta frică
zilnic
încît epiglota mea
și-a făcut culcuș
sub o zodie halucinantă
de sare vînătă
trăind anapoda
sub un semn de veșnicie
și vin dulce
singura șoaptă ce ajunge pînă la mine
din mirosul unei alte lumi
de care nu mai scapi
dar nici nu te îneci
cu vîrful limbii despicat
vipera ce dă tîrcoale
în tristețea dezgolită
în care m-am abandonat
o picătură de sînge
într-o gară pustie
o butaforie în care acarul păun
își plimbă cîinele
ca pe ultima lui speranță
de parcă nici nu ar fi fost pe pămînt