Trec zilele în grabă
Afară plouă iară,
Scriu pe foaia asta albă,
Cum cade picătura clară,

Din ochii triști, fixați afară,
La ploaia ce cădea,
Și cade alta iară,
Se desfășoară în mintea mea,

Amintirea încă vie,
Ce leagă altele de ea.
Și când durerea se adună,
Curg toate-n ritm cu ploaia
Și spun durerea...

Copilului din mine, uitat în timp
În copilăria netrăită,
Ce plângea cum plânge-acum.

Nici ploaia de afară,
Nici cea de lacrimi, care curg si azi,
Nu lasă liber sufletul de răni
Și-l face să îl doară iară.

Să fiu din nou copil aș vrea,
Să schimb tristețea-n fericire,
Să retrăiesc din nou copilăria,
Cu zâmbetul si jocul, alături de copii,

Să cânt, să simt adolescența,
Să întâlnesc din nou iubirea,
Să fii mamă lângă mine,
Să fim din nou cu toții o familie,

Să fie atâta fericire în jur
Și în sufletele noastre,
Câtă tristețe a fost, până astăzi.