te-ai așezat acolo
ca să închizi totul pentru cîteva minute,
și tot ceea ce făcusei pînă atunci a dispărut
ca și cum ai fi închis
lumina din spatele unui diapozitiv
iar miile de lucruri albe ale lumii
au întors deodată capul spre tine

erai atît de obosită
încît tresăreai dacă îți simțeai firele de păr atingîndu-ți obrazul
uneori coborai în oboseală
așa ca într-o salină,
cu cît erai mai jos
cu atît totul devenea mai transparent

singura ta legătură cu lumea
era țigara pe care o fumai
tu trăgeai un fum
lumea trăgea un fum,
nu știai dacă stăteai pentru tine
sau pentru țigara aia

sau poate o secundă ai crezut
că tristețea ta va fi absorbită în
tristețea pămîntului
așa cum e absorbită în atmosferă
respirația unei păsări

lumea voia însă altceva de la tine
apa lumii voia apa ta
lemnul ei voia lemnul tău
piatra lumii voia
oasele tale subțiri,
de bazalt ale membrelor
de porfir ale degetelor
sau era doar oboseala peste tot

te-ai ridicat de pe bancă
și faptul enorm de simplu de a te ridica și a pleca
era o formă de rezistență armată împotriva lumii
în apărarea libertății tale, adică a dreptului de a te întoarce,
în apărarea minei de sare
și a firelor de păr care îți atingeau obrazul