Să crezi să uiți amintirile
Aruncate în șanțurile veșniciei
La rând, în așteptarea catapultei
Către zona elizee, trebuie întâi să înveți.
Trăiri extreme la capăt de speranță
Asezonate languros cu sentimente
Împărțite pe un platan udat din plin
Cu lacrimi scurse din cireșe amare.
Să nu-ți pese de definirea personală,
Separat de lumea închistată din care faci parte
Nu poți face nota discordantă,
Trăiește "la vie en rose".