Toamnă de gând


Floare de șoapte
frântă în durere
nescrierea-mi plânge
de o mie de ori...

Îmi cade toamna în rădăcini de gând
și spun cât poate fi de ipocrită
cum din petale, frunze, gesturi
rămâne pe asfalt
tăcerea mea din urme prăfuite.

Þi-aș lăcrima pe buze osândirea
să-mi amintesc
când coboram pe struguri copți
poteca ce m-a dus la tine,
când vântul mirosea a cer
și-a rândunele care au plecat,
când ochilor tăi
nedeslușiți de noapte
juram poeni de dragoste...

Îmi cade toamna în rădăcini de gând
amurg și dor,
sărut și umbră
prefacerii să-i las mai mult
din rezultatul vieții noastre
la o mie...