Chirurgie

Ca niște stânci căzute de pe creastă,
Ca niște arbori doborâți de vânt,
O mână ne împinge spre mormânt,
Lovindu-ne stăruitor în coastă.

Suntem cârceii piciorului divin
Ce umblă prin lumina sedentară;
Pe glezna Lui s-a cuibărit o țară
Și-n talpa Lui un continent deplin.

Viața noastră este o secundă
Din timpul Lui, înfășurat pe ghem,
Sau poate numai visul noi suntem
Al unui somn ce de făpturi abundă.

E moartea o imensă chirurgie
În care trupul e cusut de glie
Iar noi, expediați spre-o altă zare,
Să facem loc visării viitoare.