Scos din context, mă bucur că prostia nu doare,
Când rostogolit ajung în subsolul blocului
Unde flori de mină rămase ancestral
Îmi dau energii cosmice de păcălit pe alții.
Privesc pe deasupra lingușitorii care îmi ridică osanale
Pentru sistemul clădit fără inflexiuni,
Bucuros că pot decide filmul privit de alții
În care joc rolul de onoare de stăpân atotputernic.
Uitarea mă abate de la treburile casnice,
Și de la plimbări prin parcuri politice
Pentru că eu sunt un idol și n-am stare
Decât să văd trecutul reînviat
Desenat de către mine
În filmul premiat de mulțime
Pentru rolul în care îi conving pe toți
Că nu am interese, deși voința divină
Mă întreabă cum am fost ateu..
Primesc premiul la Cannes pentru regie roșie,
Bucuros că mai pot, până când alții, nou nascuți,
Nu vor mai accepta o singură piesă,
Care pentru ei duce întotdeuna la un final prost.