e prea multă migală în desfacerea tainelor
cred fără patos în închipuiri ce sfidează coloana
oamenii iau forme bizare
malformări în stare de ebrietate
iubiri prefăcute cu ei și mult mult scrum

am făcut două castele de nisip
câte unul pentru fiecare
aș fi vrut să te tulburi
cum n-ai adevăr ireproșabil
și ceilalți
i-ai văzut și tu cum strâng imagini
de teamă că memoria lor s-ar șterge
o să fim aproape o noapte pe malul mării




o sală de spital
apoi altă dimineață în care mi s-a părut rece
poate oboseala și lipsa ta
dar mai ales gaura de vierme care suge timpul din jurul meu
odată era sticla de jack îmi consuma neputința
odată erai atât de departe





nu îmbrățișez nimic
numai pe tine
așa absent din toate
știu că nu mai exiști
și-mi rămâne
să dau copy-paste pe-o amintire
destul de recent dureroasă


sunt eu
mă zădărnicesc printre oameni
vântul mă poartă ușor până îmi ies rădăcini
în formă de rană
te credeam nu știu cum altfel
pe urmă ți-a crescut suflet
și ai murit