Alergăm…
Alergăm…
Să ne descoperim pe noi
în noi înșine…

Să descoperim ce se ascunde
dincolo de Eu si Tu.

Alergăm si nu vedem
decât rareori
răsăritul sau apusul soarelui.

Alergăm
si nu simțim parfumul așezat pe flori
între sărutările dimineții.
Alergăm și nu deosebim ochii celui de lănga noi
de seninul cerului.

Amestecăm mângâierile
cu adierile vântului,
șoaptele de iubire
cu murmurul valurilor
presărate pe țărm
în dantele albe de spumă.

Alergători de cursă lungă -
încercăm să vedem capătul drumului
printre lut si stele,
printre pietre si zborul păsărilor,
printre trunchiurile mestecenilor – lumânări în noapte
si Calea Lactee obositor de albă,
printre lacrimi si zâmbete ,
pierderi si…regăsiri,
deziluzii si concretul atât de rar atins …
printre căutari si NEsperanță.

Și mereu suntem pustiiți
ca un deșert fara oază,
ca o vară fără ploi,
ca o casă fără icoana
la care ne închinam în copilărie,
pustiiți de tot parfumul atingerilor cerșite mereu,
pustiiți ca un drum fără capăt

Și…toate astea…
pentru că am crezut putem păstra concretul
fără să avem grijă de aripile păsărilor călătoare
ostenite de prea multul zbor
deasupra lumii…