încep să scriu la repezeală pentru a dizolva acest alb
de culoarea oaselor nescrise, bolnav, necopt, imatur
brusc, uite, se naște un măr, roșu, apos
încât îl simt prin vene cum se duce-n avale
îmi ține loc de sânge

mă uit la tine cu o foame ciudată
ca și când aș fi de partea cealaltă a râului
ca și când aș fi de partea cealaltă a paginii

trebuie să trec de capcane, să păcălesc plasele întinse
vârtejuri, cuvinte ascunse

până la urmă ce rost are, mâine o iau de la capăt
aceeași foaie, aceeași femeie
rotindu-se în jurul unui gol la fel ca în jurul unei fântâni
fără povești, fără ecou

știu ai să râzi
azi mi-am găsit un punct cardinal
nu pot spune exact care din ele
dar atracția spre el râmâne singura lege
știu doar că acolo locuiești tu

poemul de față e pură invenție
închipuie-ți cum aș putea să fiu
decolorată de mâinile tale