Te-aș căuta în cerul senin dar ochii mei nu cunosc decat culoarea propriului iris
Te-aș căuta în lucirea apei la apus dar nu aș vedea decat singurătatea undei legănându-mi privirea
Te-aș căuta printre brazii tremurati de vântul inălțimilor dar șoapta lor m-ar îngenunchea povestind despre tine
Te-aș căuta în oameni dar nu pot privi mai departe de propria-mi umbră
Te-aș căuta în așternuturile întunecate ale nopții dar știu că mâna nu ar atinge decât propriul obraz
Te-aș căuta în amintirea zilei de ieri dar ar trebui să te readun și mi-e teamă ca nu o să-ți mai găsesc ochii
Te-aș căuta aici și acum dar cred că odata găsindu-te voi fugi din nou acolo unde calc doar urmele pașilor tăi

Da știu,
iubesc în tine propria-mi visare:
mai mult urma decât pasul
mai mult mâna mea întinsă în gol decât trupul
mai mult umbra decât chipul
mai mult cuvântul meu în tăcerea ta
toate,
semne ale trecerii tale oglindite în propria-mi lacrimă
Daca ai iubi și tu, visând, tot ce ar fi putea fi dar nu este, ne-am întâlni ca doi străini în noapte, și
pe marginea unei gene tremurânde a unui chip adormit
am fi, un timp, amândoi fericiți pana in zorii diminetii .