acest om privește viața ca pe o scena
destul de atent să nu adoarmă
într-o poziție epocală
cu barba în palma lui esop
cu cotul pe-un rod de năvoade
stă chiar într-o râna și crede că-n zbor
norii așteaptă iar cerul se mișcă ușor
cu alaiul de păsări
ce zac țintuite în culori
totul, el crede,
e un desen ce are în gânduri
imagini pictate de-un fin autor
imaginea lui însă cade departe de insinuări
nu toată viața se împarte între vise și dor
nu totul e liber
nu totul e moarte
privind pe sub streașina ființării
casa lumini e-n om
această urmă a ei ce arată
cum toate spaimele prinse mănunchi
crează cuvinte,crează un imn,
crează gânduri predestinate
picate din haruri și ceruri
spre nenumăratele soarte
diagonale așterneri
colecții de fum.