baladă șoptită pe corzi de vioară-
refugiul tăcerii,
azvârlită-n zborul cuvintelor.


în lanul cu grâu,
fulgerul cărare-și face.
spice culcate,
semn de arse-nțelesuri.

*Steaua lucrurilor posibile*

în interiorul cercului,
domnește nestingherit
vidul-
deasupra adâncurilor,
cineva strigă:
- iar ai căzut în canalizare!
da-mi o mână,
un picior,
o lacrimă
un suspin,
o bucurie
să le leg unele de altele
și să te scot afară.

*Luminându-ne calea*

scheletele morții
în jurul fântânilor arteziene-
sânzienele-n rochii albe de fum
au luat glasul cucului,
și-au aruncat coronițe din flori de câmp pe
acoperișul nopții.

*Dar căldura stricată*

linii în palmă-
muntele lui Jupiter
strivit
de greutatea de a se purta
pe sine
veșnic singur.

*E steaua însăși*


a început carnavalul:
carele alegorice
ale golului trec
prin fața
măștilor-
din uimire-n uimire
sărim pe
drumul calvarului.

*Acolo crește cunoașterea,*


fluieratul șarpelui:
cântec fermecat de caval-
preschimbăm
vinul adevărat
cu
poșircă din vise și dorințe.
descântecul trecut prin liturghia lacrimilor
alungă agonia.

*Nu liniștită, amară, mai*


nopți dezmierdate de stele;
umbrele norilor pe oglinzi de ape.
întârziate prințese bat la ușa poveștilor,
ascult cuvintele ploii
în pâlnia scoicii-
întoarcere
spre fragilitatea sentimentului...


*Amară decât orice mare*


roți în mișcare;
câmpul-ca o fată mare,
stă
fără să spună nimic.
din față, suflul unei presimțiri:
locomotiva
încearcă să-și scoată din ochi
sămânța de ardei iute-
înțepenire,
marginile vieții se apropie,
punct.


*Durerea te face sa urli.*


se destramă în cuvinte fără rost;
urcă scările; închide fereastra.
" intervalele- care închid între paranteze
amintiri din facultate,
prietenii,
atingeri sub clar de lună,
ar trebui să se potrivească foarte bine în puzzle-ul vieții."își zise.
trage perdeaua spre stânga și zâmbește:
-Ce faci Anișor? Ai mai scris o poezie?-
linii te tren cândva paralele
se intersectează:
privirea devine rece,
subțiată,
buzele tremurânde:
-N-ai făcut nimic toată ziua!

*Așa vorbește Mescalito*