am crezut că stropii de ploaie îmi vor șterge lacrima prinsă-n cristale de sare,
închistată sub formă de dune pe obrazul ars de nisipul așteptării

dimineață m-am trezit agățat într-un orologiu al pasiunii, a cărui limbi ruginite mă țineau treaz
de jos, de sub turla din lemn de stejar trecătorii umbre mă priveau ca pe un condamnat

soarele ce s-a născut printre picături de rouă mi-a străpuns retina,
mereu pierdută pe străzile întunecate ale gândurilor

tu, nimfă violată de dorințele vinovate ale subnutriților de amor,
mi-ai lăsat pe spate însemne de fiară

***

mi-am făcut din hârtie scări cărora le-am dat foc
la al doilea început de pas, pierdut în negura ce s-a prelins prin călcâie

într-o dimineață m-am trezit cu gustul dulce al ploii,
mi-am cumpărat hârtie din lemn de stejar și-am apucat să scriu despre o damă

***

prin retină, soarele arde scările sufletului