Nu știu unde se termină încăpățânarea și unde începe obsesia
dorința încrustată în aerul îndepărtat
minciuna ținută în adâncul ființei
după greșeala unei singure zile
care marchează o viață.


Este un haos și nicio minte lucidă.
Este război între frați
și setea avidă de singurătate.
Nicio scăpare, nicio speranță
care să domolească sentința.

Fiecare își va căra murdăria în suflet,
scrumul celor pierduți pe față.

Mirosul morții o să rămână
mult timp după tăcerea urmașilor.

Nu știu unde se termină durerea și unde începe suferința.
Astă noapte amărâtă nu mai vrea să apună
pe haina mea obosită nu simt amprentele oamenilor.

Sunt ca puiul de pasăre
când mama nu e acasă
și mă dezbrac de griji așa cum seara
înainte de culcare
îmi las în cutie cerceii, brățara, colierul,
așa cum plouă acum după fereastră
cu zgomot de grindină plouă
și mă apropii de pervaz
dansez, dansez în cercuri până când stând în loc
lustra se rotește ca-n timpul piruetelor,
ceva asemenea vertijului nestăpânit

și fantomele mă înconjoară.
Iubesc orice ființă.
Ne privim în lumină sau în contrajur.
Topim distanțele.

Azi răsăritul de lună este de fapt apus,
luna este un far aprins deasupra acoperișului,
suntem prieteni fericiți înghesuiți într-o matrioșcă
și nu e nevoie de cuvinte lungi -
doar de sinceritate
așa cum e apa limpede de fântâna din care sorbim.

Peste gene se lasă un voal țesut de vânt
și noaptea îmi acoperă pleoapele.
Aud prin somn glasul tău
în unde
cu întrepătrunderi
ca atunci când urmărești riguros un pește în apă
și el când se duce în adânc
când vine la suprafață.
Așa este discursul tău
și ploaia
prinde numai fragmente din fragmente.