ne lovim unul de altul ca din întâmplare
pe străzi încetinite de oameni cu handicapuri

împinși de o apăsare constantă
trecem prin piețele colorate cu nuanțe de roșu aprins
și zicem: durerea din pântece are trebuință de var,
hai să ne luăm un elan cât mai mare
pentru cârjele întinse a neputință!

sărutarea nu poate fi descuiată
fără a expune un loc fragil

moartea e o mină ce nu se dezamorsează
o acoperi bine cu trupul și aștepți explozia
cu împăcarea îndrăgostiților care nu au nimic de risipit
pentru că dau cuvintelor carne
și filamentul ei se mistuie în tăcere

aceștia au presimțirea stării de a te lăsa mișcat,
dar se trag înapoi sau o pierd prea ușor
din obișnuința sfărâmării de limite