ieri
cu milă îmi spuneai
cu privirea uscată, piezișă
că țeși cu migală o galaxie de vise,
probabil numai pentru noi
azi
îmi spui că nu mai sunt cea dintâi dar nici cea din urmă
deși în palmele pătate de nucile prea verzi
ucis-ai tinerețea ce-a ajuns cenușă,
risipită în urma pașilor tăi, țipăt neputincios de păpușă
cu ochiul scos
aș râde,
râs de nebună închisă în turn de veche cetate
dacă n-ar răsuna a urmă de virginitate
miros lasciv de început lume
pe lespezi tocite, frânturi de săruturi risipite
ce străjuiesc coloane de amintiri mucegăite
mâine, doar mâine, mereu un mâine
în noi
încolăcite liane pe ziduri opresc ninsori și stele
alb-verzui,
mici în pumn,
neîncepute...