Suflet îngenunchiat


Încerc din răsputeri să mă ridic
Să-mi smulg genunchii din țărână
Să pot iubi, măcar un pic
Să simt din nou cum inima suspină,

Dar în zadar, căci pieptul s-a golit
Ca o cavernă de duhuri bântuită,
Din care sufletul c-o amintire a fugit,
Lăsând în urmă o minte chinuită.

Îl leg cu lanțuri și-l târâi după mine
Ca un hingher ce-l duce către cușcă,
Dar el mă latră și urlă ca un câine
Și-arată colții și inima mi-o mușcă.

Degeaba-i spune mintea că ești o amintire
Ce s-a jucat cu el de-a dragostea nebună,
Că-i orb și tont și-i încă-n nesimțire
Și-a fost lăsat să zacă în țărână.

Încet, încet, a obosit în lanț să se mai zbată
Și stă îngenunchiat, spunând o rugăciune:
Să nu-l închid în lumea-ntunecată,
Să-l las să aducă o rază de la tine.

Dance I.