Locuiesc în mine încă,
unde cartea mea-i limpede ocean,
și misterios univers
în care-oglindirea-mi abundă.
O lacrimă de stare
căzută-ntr-un vis...
Final.

O existență nebună cu mine...
picuri îmi plouă,
rebelul suflet părăsindu-mi.
Un biet muritor
cu priviri înrămate
în ochi de cenușă,
galerie în lumea cea nouă.
Jurnale străine de noi mai scâncesc
de dragostea nemăngâiată,
în râs de copii preschimbată,
în nașterea fricii uitați.
Fructul păcatului,
același zilnic simbol de la poli
în care livada-și scutură viermii.
Viermi înecați de-abundență.

Copacii crescuți sub a umbrii natură
țărâna și-o pierd în bucăți de priviri.