păreau a nu fi

două gânduri subțiri
locuind în aceeași taină
peticeau vise pe la colțuri
duminica schimbau pământul florilor
din curtea bisericii

stăpâneau nimicuri
stâlpul cerdacului
ca un nud de femeie obosit
țipătul broaștei peste smerenia pădurii
pietrele răsfățate de mătasea apelor-

lumea asta a lor
era o rezervă imensă de fericire
ascunsă în tușe luminoase