o minte bolnavă de mult și de frumos
a putut crea atâta scurgere de cuvinte
dându-i farmec de zid
și să mai poarte și
fața monedei
una din două
nu mă poate nimeni ucide
dau cezarului ce-i al lui
și crusta groasă de veșnicie
care din 77 stă lipită
crăpată
și foarte frumoasă
e-a lui
o minte bolnavă
de aer de aere
de țesuturi fericite
de îmbrățișări și dezbrățișări
și în somn totdeauna
aproape totdeauna tresar
când descrește în sângele meu
culoarea apropierii de sine

o minte bolnavă de mult și de frumos
își sapă cu artă o groapă
peste care trag fericită
secretele corpului
și frica de iad