m-a apucat melancolia de cot
și m-a scos la plimbare prin parcuri
ca o amantă dintr-un secol trecut
fluturându-și parfumul exotic
pe alei pierdute în timp.

zefirul încântă castanii
cântând prin frunze
iubiri nevăzute de zei,
jurăminte pe cer și pe stele,
despărțiri în furtună
cu chipuri scaldate in ploi.

m-a așezat cuminte pe malul lacului
albastru de cuminte,
m-a întins pe iarba înrourată de noapte,
m-a sărutat tandru în mandrie
și-a plecat mai departe

băncile-mi fac smechereste cu ochiul
mă cunosc demult, surioarele,
când le-am adus ofrandă iubirea,
când m-au îmbărbătat sa traiesc clipa
iubirilor pierdute la prima intersecție.

m-a condus politicoasă spre casă,
am băut o cafea cu coniac
și-a năvălit în dormitor peste mine,
m-a iubit sălbatic, până la epuiazare
și-a plecat, ca orice femeie!