O TU ,Pasăre Măiastră !
ți-amintești piciorul prins în caseta pentru murături
de la geam ?
tocmai ieșise pe balcon chiriașul sufletului meu.

L-am dat afară însă fără să-i pot reproșa nimic...


Ai zburat către primul cuib pustiu
Ai lăsat un singur ou.
Acum,
Eu
văd lucruri perene,
umbrele galbene,
cupele răsturnate voit
în atelierele de pictură
și umplute cu raze...

Să nu fure nimeni oul,nu poate fi nici pictat !


Mai cred asta,
stăpanul casei a venit să-nchidă fereastra,
a tras storul.
din când în când noul chiriaș
vede mormintele răscolite din copaci,

Din când în când te ascund Măiastro
în coșul de fum

acolo sunt:
părăsit,
eram învățat să mă despart
cu o simplă strângere de mână
care-i un gest insuficient
aici.
Dar contemplu zborul rupându-mi ambele picioare
în aerul albăstrit-
poate-mi cresc înotătoare,
deci n-am să mai urăsc
trăind pe o verticală-

fie și cu steregie.