Ziua mă rănește și noaptea mă ucide
Că de tine am fost și sunt mult prea departe
La capul meu o lumânare vei aprinde
Încercând să găsești amintirile moarte.

Degeaba strigi dup-ajutor îndurerată
Când eu deja printre stele m-am rătăcit
Mai bine zbor spre îngerii care m-așteaptă
Decât să mă-ntorc unde prea mult am suferit.

Acum plângi dar fără rost fiind mult prea târziu
Nu-ți mai pot șterge fiecare lacrimă cu un sărut
Sufletul tău a fost și va rămâne pustiu
Să prețuiești iubirea noastră niciodată n-ai știut.

E o liniște profundă care te-apasă
Iți e din ce în ce mai greu să lupți, să trăiești
Prezentul te-a uitat, ușor și el te lasă
Prin trecutul trist și ne-nțeles să rătăcești.

Iubirea ta mult prea tare m-a rănit
De inima mea caldă prea puțin ți-a păsat
Am ajuns să am un suflet împietrit
Care fără tine-n câteva clipe s-a sfărâmat.

Plâng că departe văd acum pământul
Sufăr că departe sunt de tine iubire
Atât de rece și-ntunecat mi-e mormântul
Tu ai crezut, eu n-am crezut în nemurire.