Îmi vei rămâne-n carne ca o rană,
Dintr-un război pe care nu l-am vrut,
Sub amintirea-ți ochiul o să geamă,
Învins de dorul greu și neștiut.


Te voi păstra presat între iluzii,
Ca pe o plantă rară și mortală,
Ce-a semănat o ploaie de confuzii,
Crescând pe zidul meu, ca iedera amară.


Mă voi gândi la tine din senin,
Voind să-mi urlu vina-n orizont,
De strigi la poartă am să-ți vin,
Precum un veteran întors pe front.


Am să te caut în fiecare ceas,
Pierdut pe fata marelui cadran,
Voind să mă intorc de unde am rămas,
Să te mai strâng, să te mai am.


Și-am să ma rog la firul de nisip,
La picurul de roua, la geana noptii caldă,
Să ma auzi din grota-n care-ți strig,
Și ochiul tau să vrea să mă mai vadă.