când ți-e dat să ucizi, mâinile goale devin suport pentru arme cu două direcții
cu ele sapi în pământ precum niște excavatoare, ca să scoți din sicriu propria viață

azi, mâine, ieri – nu mai sunt, exiști doar tu pentru o cauză oarbă ce ai prins-o
în scoabe lungi de un deget, de ochii acum panicați la vederea umbrelor fără suport

prin plămânii îngropați în praful de pușcă respiri doar foi de moarte, înfășurate ca-ntr-un trabuc
din care tragi fără să vrei – te ustură buzele, mâinile se-ncleștează pe patul rece atingând cu pasiune glonțul

copilul care stătea ieri ghemuit în tine, azi e doar bestia ruginită care scuipă foc fără clipire, fără sudori
bărbatul care vrei să devii e doar o amăgire

***

în deșertul numit război rămân doar fire de praf, privirile sepia și urme de coasă




(http://www.youtube.com/watch?v=NKcHftQoQp4)