aștept să apară ceva, măcar o vedere calmă, să știu
că intimitatea nu complică lucrurile abia ivite sau nu este
un gest gol în mijlocul unei discuții aprinse pe când pământul
din glastră e din oase sfărâmate
poate că am în mine obsesia de a mânji pereții doar cu mânile
ai văzut copiii ăia care nu știu la ce să folosească mâinile murdare
și până când se șterg pe ei trece o vreme
mă opresc la obsesiile jucăușe

dar nu o ușurare candidă aștept și nici să privești
goală din așternut sau să-ți spun că nu-mi plac florile
urăsc florile
de când le sădeam cu încăpățânare în spatele casei
și priveam palmele pe care se usca pământul

dar asta nu are nicio legătură cu ceea ce se leagă în timp
de noi, stavila care crește și stă în fața oboselii
treptele ceruite urcate în graba și senzația de tunel dintre
gură și bazin
astea sunt fericiri organice care ne fac vulnerabili și isterici
știm la fel de bine că atât timp cât ne simțim atrași
de lucruri fără explicație
e bine
apoi începem să fim mâini care simt nevoia
să se curețe una pe alta