Octombrie este un fel de a mă desprinde cu ușurință
de oricine

Lângă mine stă pasăre cu umbră murdară și copac tăiat

Bărbatul pe care-l iubesc își curăță ochii pe interior așa cum se mătură un peron de iarnă
încălzește cuvinte pune crengi în copaci
face drum în aer vorbește
ca și cum aș fi lăsată câteva ore pe pământ


Pe urmă se duce să citească nu știu cui în palme

Seara mă cheamă la ceai din cești pătrate de lut
înghesuit între gustul amar și plăcerea de a asculta nimicuri
îmi schițează cu degetul sfinți
pe spate

Noaptea depărtează oasele bine -
dezgălbenește frunze


Sunt zile în care gândește cu glas tare -
nicio pasăre nu-l aude