De cate ori imi simt sufletul greu,
Chinuit de cumplite...incertitudini,
Pierdut printre vise...desarte,
De cate ori imi amintesc,
De toate idealurile
Si iubirile mele...pierdute,,
Iar lacrimi grele imi curg,
Pe obraji...invadandu-mi fiinta,
De cate ori mi se intampla
Toate acestea...si inca multe altele,
Imi revine de-odata...in minte,
Un fel de...rugaciune,
Pe care am spus-o intotdeauna,
Doar in gand...si in suflet,
-Ca sa nu ma auda,
Nimeni...niciodata-:
"Daca TU, DUMNEZEUL meu,
Existi cu-adevarat...UNDEVA,
Daca ma vezi si ma auzi,
Strigandu-Ti numele...printre lacrimi,
Te rog mult...acum,
Sa-mi dai toata...
Intelepciunea si puterea,
De a mai crede...in tine,
Atunci cand simt ca, m-Ai parasit,
Pentru totdeauna...
Cand nu Te mai "vad",
Langa mine...cu mine...in mine;
Caci...numai asa,
Ma voi simti..."mantuita",
"Vindecata" si..."senina",
Prin puterea credintei...
In credinta Ta, vesnica...
O, Doamne, Dumnezeul meu...:
Amin...!"