Nimic din voia acestei seri
nu va să zâmbească peste cuvintele care
cad dintre gene
în rama de stilou și carne.
Înfometat, adulmec trupul
ce s-a lipit de mâine.
Mi-a mai rămas doar
să ascult revărsarea zilei de toamnă
ce-mi cântă la masă.
Mi-e foame în tine, iar timpul coboară
pe scara de plută
în haina mea;
îl prind la butonieră
să mă servească.

Ating mirarea ce zace în leagăne
să mă cupleze
la priza de vânt.

Nu îmi e frică, vezi,
coaptă e seara
iar timpul meu
sufocă ideea
de a mai muri mâine...