Autor Nicolae MÃTCAȘ

O ÞARÃ AM

O țară am, un neam și-o limbă,
Și-un dor de Alba ca de-un semn ceresc,
Chiar dacă potentații mă mai plimbă
Pe-un pod de vămi: român-moldovenesc.

La Chișinău când cântă ciocârlia,
La București ecou-i ne alină-n zbor.
La Chișinău mi-i dor de România,
La București de Basarabia mi-i dor.

Același neam, același plai și-același grai
La București, la Herța, Cernăuți,
Chiar de-i străin în țara sa Mihai,
Ostracizat de-un neam de găgăuți.

La Cernăuți când cântă ciocârlia,
La București ecou-i ne alină-n zbor.
La Cernăuți mi-i dor de România,
La București de Bucovina-mi este dor.

Același dor, același verde,- același nai e
La Ismail, Cetate și Hotin.
Chiar, dac-o Iudă-n carne vie taie
La rădăcina propriului destin.

La Ismail când cântă ciocârlia,
La București ecou-i ne alină-n zbor.
La Ismail mi-i dor de România,
La București de Ismail îmi este dor.


Din revista „Pe aici nu se trece” nr. 37, pag. 6. Anul 12, decembrie 2005. Publicație editată la Focșani de Fundația de Cultură Patriotică Mărășești-Mărăști-Oituz