voi n-ați mai venit iar eu am uitat numele femeilor îndrăgostite/ acolo în orașul pornirii sunt numai cățele și vite

ploaia mi-a pătruns în faruri luminându-mi ochii de ceață! gonesc cu ani/oră cu bruma pe umeri pe față

pe margini de drum doar cadavre de oameni de flori și de frunze/ viteza mașinii le șterge copacilor rujul pe buze

rămâne o gură urâtă o foame de gol – rădăcini! și locul acesta de casă în care îmi sunteți străini

nu nimeni dar eu claxonez mă mint că străbat un tunel/ și iarna m-aleargă din urmă suflând într-un fluier de fier