așteptarea nu se naște din nimic
nici nu trece dincolo de maluri
timpul nu poate răzbate printre umerii lipiți ai bărbaților
uneori desăvârșirea zace ascunsă într-o cutie cu momeală
doar aerul înfiorat de bătăile de aripi ale păsărilor călătoare
ne ajută să înțelegem că de fapt nu așteptăm nimic

în ziua aceea apele se vor lungi
oricât de departe am arunca undița
ea va cădea întotdeauna pe uscat
și din cer vom arăta ca doi copii care nu au văzut niciodată
marea

noi știm
am simțit din prima zi că cea mai călduroasă piele e vântul
de aceea stăm cu picioarele în apă ca niște sălcii
cu rugăciunea ascunsă în noduri
și fruntea sprijinită de cer

cu mâini tremurate tânjim
să zvârlim luna plină-n juvelnic
mințindu-ne că anii nu au trecut
că apele nu au crescut
iar încordarea această istovitoare
prelungită
e altceva nu e un simplu dangăt de clopot
cu limbă de fier
ascuțită

stârnim de-aceea peștii cu sfiala copiilor ce și-ar trezi părinții
dar trebuie
înfrângem frica
strângem dinții
diseară vom pune pe masă cu
vânt