Urcat-am în tren cu biletul de dus,
lasând in uitare potop si apus;
le-am dat în pustiu de idei și-ntrebări.
Mă duc... să cobor undeva între gări.

Iar vântul îmi scutură, parcă, din păr
frânturi de imagini, bucăți de-adevăr;
cu ochii închiși, cât e drumul de lung,
nu vreau să vorbesc și nu-mi pasă ce-aud.

Să nu mă-ntrebați fiindcă n-am să vă spun...
și nu-mi dați motive să vreau să rămân!
de azi sunt plecată cu mine cu tot
călcând peste valuri... și n-am să mă-ntorc.