atunci
când clipele au ieșit din ceasul meu cosmic
și ielele au început să danseze în noaptea noastră egală
mușcătura din verde a eliberat șerpii
să-și plimbe păcatul prin cărțile necunoscute încă
te-am găsit plângând pe scările de lut cu ochii săpând o fântănă
te întrebai de ce trebuie să trăim în lumi paralele
te întrebai de ce zilele se molfăie una pe alta cu o poftă fatidică
atunci
mi-ai spus că am în piept o piatră rarisimă
o madonă împădurită în ochi
o cetățuie pe creștet
o himeră gigantică în suflet și o conștiință pitică
atunci
au venit albinele să vorbim despre vârsta florilor
au venit păsările în genunchi să-mi îndrăgească religia
au venit litografi de pe lumea cealaltă să ne înmulțească icoanele
iar eu în semn de neiubire ți-am dăruit piatra mea
și am rămas să aștept ziua când voi fi destul de rotundă
ca să-mi pot alunga dracii pe circumferință







(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)