Exodul apei


O lebădă se plimba lin pe apa ca o oglindă,
Pierzându-se in bucățile circulare ale oglinzii sparte,
Visând mereu si plângând visurile ei deșarte,
Fluturându-și aripile și urâțindu-și cu lacrimi fața plăpândă...

Ochii și-i ridică spre luna plină de amărăciune,
„De ce?De ce m-ai trimis aici, unde toți râd în batjocură?”
Strigă ea, lacrimile zgâriindu-i puful alb, mânjit cu ură,
Inima-i înecată în acid, arde in ea ca un taciune...