Romburi de întuneric se rostogolesc
peste noi
Oraș plușat cu ceață.
Pe străzi glisează mașini
oameni întorcându-se-acasă
Risipiți, ezitânzi, dispersându-se,
Confundabili, terni și uciși,
Uneori transparenți,
cu suflete miezuri luminoase
pâlpâind, glisând, amestecându-se,
pierzându-și legenda personală
purtându-și existența ca pe-un orologiu greu, imprecis,
enervant
care a uitat demult să mai bată la ora exactă
azvârlindu-și destinul să fie mărunțit, disecat,
măcinat cu precizie de bezna cețoasă
de măruntaiele acestei nopți zdrențuite –
înțepată ici și colo de felinare mioape
ca un tablou pointilist înghețat în stop cadru,
aberant totuși uluitor de precis
fragmentat dar reconstituit mai apoi din mii de fărâme
Creaturi translucide, încotro
Bizare carcase de sticlă indiscret biologice
laborator complicat cu alveole, inimă și plămâni
mii de fire electrice
șerpuind
zigzagând
pulsând violet verde albastru și roșu